Sari la conținut
LogosPlusLimbă. Literatură. Patrimoniu.
AcasăLocuțiuni prepoziționale utilizate incorect

Fiecare om are dreptul la opinie. Părerea fiecăruia contează. Respectarea dreptului la opinie ne cultivă răbdarea, înțelegerea, empatia în raport cu diversitatea valorilor care ne înconjoară.

Greșit: Totuși, părerea mea e diferită față de părerea ta.

Corect: Totuși, părerea mea e diferită de părerea ta./Totuși, opinia mea diferă de opinia ta.

Explicație: Adjectivul diferit, -ă, diferiți, -te (în enunțul anterior, parte nominală a predicatului) determină substantivul opinie și indică o diferență, o deosebire, o distincție, o neasemănare, sensuri preluate de la verbul a diferi „a se diferenția (de altcineva sau de altceva); a se deosebi”. Locuțiunea prepozițională față de exprimă, de asemenea, opoziția prin comparare.

Prin urmare, sintagma diferit(ă) față de este pleonastică și nerecomandabilă.

Locuțiunea față de se utilizează în următoarele contexte:

a) Comparare: Starea de sănătate a pacientului s-a ameliorat față de anul trecut.

b) Sentiment: Are o atitudine respectuoasă față de părinți.

c) Atitudine: Avem datoria de a fi corecți față de colegii noștri.

dr. hab. Eugenia MINCU