Sari la conținut
LogosPlusLimbă. Literatură. Patrimoniu.
AcasăBun!... față în față cu Bine!...

De multe ori, în vorbirea uzuală, bun!-ul devine răspunsul care vrea să arate un acord sau o afirmație:  

- Facem așa?

 - Bun, facem așa!

Să fie oare corect? 

Explicație: Cuvântul bun (din latinescul bonus) este varianta masculină a adjectivului cu patru terminații bun, ă, i, e „care prezintă calitățile necesare prin natura, funcția, destinația sa”.

Cu valoare adverbială, exprimă o aprobare:  Bine! Da! Așa!

Corect: - Bun, facem așa!

       -Bine, facem așa! 

Apropo, adverbul bine (din latinescul bene) poate avea și valoare adjectivală în îmbinări de tipul om bine, adică om „armonios dezvoltat, plăcut la vedere”.