A răzbate

Există cuvinte pierdute. Există cuvinte uitate. Pentru că un cuvânt poate fi pierdut sau uitat, ca ca și un prieten. Există cuvin¬te-amici, dar și cuvinte falși prieteni ai vorbitorului. Deseori, ar tre¬bui să mergem în căutarea cuvintelor pierdute. Ca să găsim prietenii adevăraţi… și să-i abandonăm pe cei falși. Să urmărim acum, din perspectiva schiţată, valenţele verbului a răz¬bate. Semnificaţia de bază a cuvântului în discuţie este „a-și face drum, a pătrunde, a străbate (cu greu), a răzbi”, completată de sensul figurat „a izbuti, a reuși”: Da’ce vânt te-a adus și cum ai putut răzbate prin aceste locuri, femeie hăi? Pasăre măiastră nu vine pe aici, necum om pă¬mântean… (Ion Creangă, Povestea porcului). Lexemul avea și alte sensuri, astăzi uitate și considerate învechite: „a învinge; a bate; a bate din nou; a cutreiera, a colinda; a copleși”. Deși nu este însoţit de menţiuni stilistice în dicţionare, semnalăm că verbul a răzbate este un termen specific limbajului popular. În registrul neutru al limbii, în diverse contexte, se va da preferinţă altor cuvinte. De exemplu, în emisiunile radio interactive ascultătorii deseori își încep discursul astfel: „Mă bucur că am răzbătut la radio”. Din punct de vede¬re stilistic, expresia este defectuoasă. Chiar dacă este dificil, de multe ori, a intra în emisie directă la radio (din cauza legăturii telefonice proaste sau a suprasolicitării circuitelor telefonice), există alte construcţii, mult mai potrivite și mai elegante, pentru a reda același sens: a lua legătura, a stabili legătura, a ajunge în direct (sau în emisie directă), a intra în direct (sau în emisie directă). Într-un limbaj familiar, se spune și a prinde legă¬tura, expresie care poate fi tolerată într-o emisiune de divertisment. Vă îndemn deci, dragi cititori, să preluaţi construcţiile recomandate și să răzbateţi (adică să reușiţi) doar… în viaţă, nu și… la radio.