Capcanele accentului. Imperativ. Tăcéți din gură! sau Táceți din gură!; Spúneți lucrurilor pe nume! sau Spunéți lucrurilor pe nume!

Accentul în limba română este flexibil, adică nu este prestabilit de anumite reguli de accentuare.  

Totuși, există anumite legități de punere a accentului în cuvintele românești, care se cer respectate în limbajul uzual.  Expresia a tăcea din gură este una pe cât de plăcută (dacă este un autoîndemn), pe atât de neplăcută (dacă are tentă de observație).

Și care ar fi varianta corectă: Tăcéți din gură! sau Táceți din gură!?

Imperativul  verbului a spune are o polaritate pozitivă, cu excepția situației în care omul nu știe ce trebuie să spună sau, vorba lui Mihai Eminescu,  „când nimic nu e de spus”.

Și care ar fi varianta corectă: Spunéți lucrurilor pe nume! sau  Spúneți lucrurilor pe nume!

De multe ori, blocarea ușilor de transport urban generează rugăminți-strigăte: Deschidéți/Închidéți ușa, vă rog! sau  Deschīdeți/Închīdeți ușa, vă rog!

Explicație: De regulă, accentul cade pe ultima silabă, adică este un accent oxiton, în infinitivul verbelor (Excepție: verbele de conjugarea a III-a). Verbul a tăceá (conj. a-II-a) are un accent oxiton. La formarea imperativului, accentul își menține poziția.

Corect: Táceți din gură!

Verbele a spúne, a deschīde, a închīde sunt verbe de conjugarea a III-a, formează excepția de la regulă; au un accent paroxiton, adică accentul cade pe a doua silabă de la sfârșit.

Corect:  Spúneți lucrurilor pe nume!

Este un îndemn care ne-ar înnobila pe noi, oamenii.