LogosPlus

Portal de resurse lingvistice al Institutului de Filologie Română „B. P.-Hasdeu”

„Flășka”

11 noiembrie 2022 · Inga DRUȚĂ

Asist la o conversaţie între un om de afaceri de la București și parte¬nerul său din Chișinău. Vine vorba despre definitivarea unui contract. Chișinăuianul propune cu seninătate: „Daţi-mi modelul de contract pe flășkă, completez toate datele, apoi scoatem contractul la imprimantă”. Scenă mută (ca la teatru). Când bucureșteanul vede în mâna parteneru¬lui obiectul cu pricina, izbucnește în râs: „Dar de ce îi spuneţi fleașcă? E stick…”.
În limba engleză, suportul de date în discuţie se numește USB Flash Memory Stick. Termenul principal este stick, care poate fi tradus ca „beţisor, vargă; ramură; par; baghetă; bară” ș.a. Insist pe ideea că acest mic obiect, devenit indispensabil, este în primul rând stick (ce?), și abia apoi flash (cum?). În uz s-a impus denumirea „hibridă” stick de memorie. Deocamdată, până la o soluţie mai fericită, aceasta este, desigur, prefera¬bilă variantei „flășka”, infiltrată – subversiv – în exprimarea basarabeni¬lor de la „fratele mai mare”…