Suspect – suspicios

În perioada pandemiei, presa autohtonă ne informa deseori despre persoane „cu suspecție la COVID-19”. De fapt, termenul suspecție nu este înregistrat în dicționarele limbii române. Numai în Micul dicționar academic (2010) este atestată forma suspecțiune, având sensul „suspectare”, cu mențiunea „livresc”, cuvânt foarte rar utilizat în limba română actuală. Lexemul suspecție este prezent și în limbajul medicilor din Republica Moldova. Într-un ordin al Ministerului Sănătății din 2017, se vorbește despre „suspecție a patologiei oftalmologice”, „suspecție la ciroză hepatică”, „suspecție de laringită cronică” etc. Termenul este atestat și pe alte site-uri oficiale din țara noastră în relație cu medicina: ansp.md, covidinfo.gov.md, medpark.md ș.a.

În asemenea contexte, formulele consacrate sunt: suspiciune de COVID-19, suspiciune de TBC, suspiciune de glaucom sau pacient suspect de COVID-19, suspect de TBC, suspect de glaucom.
Termenul suspiciune este frecvent și în alte domenii, de exemplu, în drept: suspiciune rezonabilă, suspiciune de fraudă, suspiciune de spionaj.
Din aceeași familie lexicală fac parte cuvintele suspect și suspicios, care uneori se confundă. Am auzit spunându-se M-a privit suspect în loc de M-a privit suspicios. Se întâmplă și invers: O serie de afaceri suspicioase au dat faliment și au pierdut toți banii investiți (www.digi24.ro); Direcţia Agricolă, verificată pentru afaceri suspicioase (www.monitorulbt.ro); declaraţii de avere lipsă şi suspicioase (www.orapresei.ro); suspicios de îmbolnăvire (www.sfatulmedicului.ro); note suspicios de mari la istorie şi geografie (www.roportal.ro).
Comparând definițiile lexemelor: suspect „care este bănuit sau dă de bănuit, care inspiră neîncredere, de care trebuie să te fereşti, dubios, îndoielnic, suspectat” şi suspicios „bănuitor, neîncrezător”, remarcăm că acestea, așa cum se afirmă în lucrarea 101 greșeli de lexic și de semantică, semnată de Adina Dragomirescu și Alexandru Nicolae (Humanitas, 2011), „exprimă lucruri distincte: suspect are sens «pasiv», referindu-se la o persoană sau la un lucru care e ţinta suspiciunii, a bănuielii, care e suspectat(ă) de altcineva, pe când suspicios are sens «activ», referindu-se la persoana care e sursa suspiciunii, a bănuielii, care suspectează pe altcineva sau altceva. O cauză importantă a acestei confuzii este traducerea neatentă, grăbită, mimetică a adjectivului engl. suspicious, care are atât sensurile rom. suspect («care trezeşte suspiciunea», «care are un caracter îndoielnic, o condiţie îndoielnică»), cât şi ale rom. suspicios («care simte suspiciune, dispus să suspecteze, neîncrezător»)”.
Se spune corect, prin urmare, întâmplare suspectă, amabilitate suspectă, caracter suspect, procedeu suspect, dar om suspicios, privire suspicioasă.
Autorii citați consideră că „la suprapunerea celor două adjective a contribuit, probabil, şi sinonimia verbelor a suspecta (împrumutat din franceză) şi a suspiciona (format în română, de la suspiciune), care sunt la fel de vechi în limbă, fiind înregistrate din secolul al XIX-lea, chiar dacă a suspiciona pare mai nou («începi prin a suspiciona pe om înainte de a fi dovedit ceva contra lui», M. Eminescu, în DLR). Totuşi, în limba actuală, cele două verbe tind să se diferenţieze stilistic, a suspecta specializându-se pentru limbajul poliţiştilor: «poliţia suspectează o persoană din anturajul soţilor Garoafă» (www.mediafax.ro); «poliţia suspectează o sinucidere» (observator.a1.ro), iar a suspiciona, pentru cel medical: «suspicionăm o intoxicaţie cu monoxid de carbon» (Pro TV, 6.03.2011); «suspicionăm o fractură de coastă» (Antena 1, 29.III.2011)”.