Tabletă de etimologizare. Ipohondria

Grecescul hypochondria (< gr. hypo „sub, dedesubt, jos” + < gr. khondros „cartilaj, coaste false”) a format termenul ipohondrie.
În Antichitate, se credea că viscerele din regiunea hipocondrului (regiune a peretelui abdominal, situată la dreapta și la stânga regiunii epigastrice, sub ultimele coaste) sunt generatoarele melancoliei.
Se consideră că prima utilizare a termenului a fost atestată cu aproximativ 2000 de ani în urmă, denumind o boală somatică. Ulterior, cuvântul a devenit sinonim cu termenul melancolie.
În 1660, termenul desemna „depresie sau melancolie inexplicabilă”, „depresie sau melancolie fără o cauză reală”, „o melancolie morbidă” și reflecta vechea credință că viscerele (ficatul, vezica biliară, splina) provoca acest sentiment. Mai târziu, în 1816, termenul desemna „o aparență a bolii”; ulterior, în 1839 – „o boală de o etiologie neclară”, dar și „ tulburări psihice”.
Actualmente, dicționarul oferă următoarea definiție pentru cuvântul ipohondrie: „stare psihică morbidă, caracterizată prin neliniște continuă, teamă și preocupare obsesivă de starea sănătății proprii; idee fixă a cuiva care crede că suferă de o boală pe care în realitate nu o are”. În clasificatorul internațional de boli este introdus termenul nevroză ipocondrială”.